Fundația BricoDepot – 5 ani de fapte bune și 40.000 de vieți schimbate
Posted on October 2, 2024 | By admin | Leave a response
- În cei 5 ani de activitate, Fundația BricoDépôt a ajutat peste 40.000 de beneficiari, dintre care 8.500 de cetățeni străini aflați în situații de urgență;
- Peste 1.760.000 de euro au fost investiți în proiecte destinate îmbunătățirii condițiilor de trai, eficienței energetice, educației și sprijinului social;
- Angajații Brico s-au implicat în comunitate, petrecând 1.600 de ore în acțiuni de voluntariat;
- Fundația BricoDepot a desfășurat 5 ediții ale campaniei „Casele bune schimba vieți”, oferind sprijin organizațiilor non-guvernamentale, iar la ediția din 2024, a direcționat 60.000 de euro către 5 proiecte.
București, 2 octombrie 2024 – Fundația BricoDépôt aniversează cinci ani de fapte bune și de implicare activă în sprijinul comunităților din România. De la susținerea celor mai vulnerabili beneficiari până la formarea unor parteneriate strategice durabile, Fundația a creat un impact semnificativ prin voluntariat, investiții și colaborări eficiente.
„Privind înapoi la acești cinci ani, ne dăm seama cât de mult am reușit să schimbăm împreună, nu doar prin resursele oferite, ci mai ales prin implicarea și dedicarea echipei noastre și a partenerilor noștri. Fiecare proiect pe care l-am susținut a adus cu el o poveste de speranță, de curaj și transformare. De la stabilitatea
familiilor cărora am reușit să le transformam casa într-un cămin primitor, la zâmbetele copiilor care acum se bucură de condiții mai bune în unitățile de învățământ renovate și până la liniștea oamenilor care și-au găsit un adăpost sigur în momente de criză, impactul pe care l-am creat nu poate fi măsurat doar în cifre. Este vorba despre viețile pe care le-am protejat și despre încrederea că împreună putem construi un viitor mai bun pentru toți. Continuăm această misiune cu aceeași energie și pasiune, dorindu-ne să fim un partener de încredere pentru toate comunitățile care au nevoie de sprijinul nostru,” a spus Georgiana Brehuescu, Head of BricoDépôt Foundation & Community Investments Advisor.
Beneficiari: Peste 40.000 de vieți schimbate
În cei cinci ani de activitate, Fundația BricoDépôt a ajutat peste 40.000 de beneficiari, dintre care 8.500 de cetățeni străini aflați în situații de urgență, precum refugiați ucraineni sau victime ale dezastrelor naturale din Turcia. Povestea Fundației a început în 2019 cu doar 400 de beneficiari, însă în cei 5 ani de implicare, a reușit să schimbe în bine viețile a de 100 de ori mai mulți. Fundația BricoDépôt sprijină oameni de toate vârstele, de la bebeluși până la seniori de peste 90 de ani, oferind ajutor celor aflați în dificultate financiară, cu dizabilități sau afectați de violența domestică.
Investiții: Resurse semnificative pentru comunitate
Peste 1.760.000 de euro au fost investiți în proiecte destinate eficienței energetice, locuirii, educației și sprijinului social. Totodată, mai mult de 60% din fonduri au fost dedicate materialelor de construcții, esențiale pentru proiectele inițiate de Fundație. Printre cele mai importante reușite se numără sprijinirea celor afectați de situații dificile, precum pandemia și conflictele internaționale, printr-un ajutor total de 275.000 de euro.
Voluntariat: Implicarea echipei BricoDépôt
Un element central în succesul Fundației este contribuția celor peste 450 de voluntari, colegi din echipa BricoDépôt, care și-au dăruit timpul și energia pentru a sprijini comunitatea. De la an la an, numărul orelor dedicate acțiunilor de voluntariat s-au dublat, cumulând în total 1.600 de ore de fapte bune. De asemenea, 1 din 5 angajați a participat în fiecare an la activități de voluntariat, demonstrând că implicarea personală este una dintre cele mai importante resurse.
Parteneriate: O colaborare puternică pentru un impact real
Dacă în 2019 Fundația BricoDépôt pleca la drum alături de un singur ONG partener, 5 ani mai târziu colaborează anual cu peste 30 de ONG-uri și 5 instituții publice. Printre cele mai durabile parteneriate se numără cele cu Habitat for Humanity România, Fundația FARA și Fundația pentru Copii Ronald McDonald, alături de care au fost derulate proiecte menite să sporească condițiile de trai și să susțină educația. Un exemplu relevant este inițiativa de renovare a 60 de școli din mediul rural, care a beneficiat de o finanțare de 120.000 de euro. Totodată, anul acesta, Fundația BricoDépôt a derulat cea de-a cincea ediție a campaniei „Casele Bune Schimbă Vieți”, prin intermediul căreia a sponsorizat cu 60.000 de euro 5 proiecte dedicate îmbunătățirii condițiilor de locuit și creșterii calității și siguranței vieții în comunitățile defavorizate din România.
„Odată cu lansarea Fundației BricoDépôt, ne-am asumat un rol activ în susținerea comunităților vulnerabile, iar acești cinci ani de activitate ai fundației reflectă perfect angajamentul nostru de a aduce o schimbare pozitivă în viețile celor care au nevoie. Dincolo de activitatea noastră zilnică, în care misiunea noastră este aceea de a face casele mai bune accesibile tuturor, se află echipe de oameni implicați, cu o dorință profundă de a face bine, iar Fundația este mijlocul prin care „bunătatea” și „ajutorul” își unesc forțele în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. În egală măsura, mizăm pe puterea parteneriatelor, pentru că doar „împreună” putem genera cu adevărat schimbări pozitive. Sunt mândru de eforturile depuse de colegii mei și de partenerii noștri și sunt încrezător că vom continua să fim un sprijin real pentru români, contribuind la crearea unui viitor mai echitabil pentru toți,” spune Cătălin Mazilu, Director Operațiuni, Brico Dépôt România și Membru în Consiliul Director al Fundației BricoDépôt.
Recunoaștere: Premii și distincții
Fundația BricoDépôt a fost recunoscută pentru impactul său pozitiv în comunitate, obținând 3 premii consecutive la Gala Romanian CSR Awards (2021-2023). Aceste distincții au fost oferite pentru proiecte emblematice precum „Casele Bune Schimbă Vieți”, „Un adăpost sigur, departe de casă” și „Renovarea Școlilor Rurale”, recunoscând efortul întregii echipe de a contribui la promovarea educației și la îmbunătățirea situațiilor de locuit.
Planuri pentru viitor
Până la finalul anului 2024, Fundația BricoDépôt își propune să sprijine 50.000 de beneficiari, continuând să contribuie la dezvoltarea comunităților locale prin inițiative inovatoare și sustenabile. Totodată, ajungând la o investiție totală de aproximativ 2.000.000 de euro în cei 5 ani de activitate, Fundația BricoDépôt va continua să fie un susținător activ al proiectelor care vizează îmbunătățirea condițiilor de locuit, accesul la eficiență energetică și inovație, inclusiv pentru grupurile vulnerabile, dar și al educației, rămânând fidelă misiunii sale de a sprijini comunitățile dezavantajate din Romania.
* * *
Despre Fundaţia BricoDépôt
Fundația BricoDépôt a fost înființată în 2019, de către Brico Dépôt România, având drept obiectiv principal susținerea proiectelor de îmbunătățire a condițiilor de locuit, a calității şi a siguranței vieții, în comunități dezavantajate din România. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: https://www.bricodepot.ro/fundatie/.
Despre Brico Dépôt România
Brico Dépôt România este parte a grupului Kingfisher, o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține peste 1.350 de magazine în 8 țări din Europa. În România, produsele și serviciile noastre sunt apreciate săptămânal de peste 6 milioane de clienți, fie că aceștia aleg să ne treacă pragul celor 32 de magazine din întreaga țară sau preferă să cumpere online. În Brico Dépôt România, credem că toată lumea ar trebui să aibă o locuință în care să se simtă bine, așadar obiectivul principal este ca activitatea de reamenajare a locuinței să devină accesibilă tuturor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.bricodepot.ro și pagina de Facebook Brico Depôt România.
Recent Comments