ATP Trucks Automobile, pas semnificativ catre sustenabilitatea si modernizarea transportului public: Primul lot de 10 autobuze electrice ATP Bus a fost livrat cu succes catre orasul Viseu de Sus
Posted on August 30, 2023 | By admin | Leave a response
Baia Mare, 23.08.2023 – ATP Trucks Automobile, compania românească producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane, anunță livrarea cu succes a primului lot de 10 autobuze electrice ATP Bus către orașul Vișeu de Sus, marcând un moment important în angajamentul către o mobilitate urbană mai curată și sustenabilă.
“Evoluția pozitivă a producătorului ATP Trucks Automobile este, cu siguranță, îmbucurătoare pentru noi, mai ales dacă e să mă gândesc la promisiunea din urmă cu 4 ani, când am lansat marca noastră auto. Atunci, anunțam că vom dezvolta și autobuze electrice. Faptul că nu doar am îndeplinit această promisiune, dar și că extindem facilitățile de producție și demarăm azi o a doua etapă de investiții în fabrică, demonstrează angajamentul nostru foarte serios față de inovație și dezvoltare durabilă. Vizăm contribuția noastră la refacerea economiei regionale și naționale, prin creșterea pe orizontală, prin parteneriate cu câți mai mulți furnizori naționali și, implicit, reducerea dependenței de furnizori externi”, a precizat Mircea CIRȚ, președintele ATP Group.
Primul lot de autobuze electrice ATP Bus a fost livrat către orașul Vișeu de Sus, care a exprimat entuziasm pentru eforturile producătorului, ce conduc la un impact pozitiv asupra nivelului economiei locale, dar și asupra producției auto naționale. Această primă livrare marchează începutul unei colaborări concrete între ATP Group și autoritățile locale din România, axate pe modernizarea transportului public.
“Proiectul de achiziție pentru autobuze electrice al orașului Vișeu de Sus a fost demarat încă din 2019, iar azi este o realizare semnificativă în direcția modernizării transportului local în comun. Vișeu de Sus devine primul oraș din județul Maramureș ce va dispune de transport în comun 100% electric, un exemplu pentru dezvoltare urbană sustenabilă. Ne bucură mai ales că furnizorul nostru este tot din Maramureș”, a precizat Vasile Coman, primarul orașului Vișeu de Sus.
Utilizarea autobuzelor electrice pentru transportul public aduce multiple beneficii mediului înconjurător și comunității în general. Prin alimentarea exclusiv din surse de energie electrică, aceste autobuze contribuie într-adevăr la îmbunătățirea mediului urban în mai multe moduri: reducerea zgomotului, reducerea emisiilor poluante, ameliorarea calității aerului.
Echipate cu tehnologii de ultimă generație, autobuzele electrice ATP Bus oferă pasagerilor o experiență modernă și confortabilă în timpul călătoriilor. Sistemele avansate de siguranță și conectivitate asigură că atât șoferii, cât și pasagerii beneficiază de cele mai bune standarde în materie de transport urban.
“Ne mândrim cu acest pas semnificativ în business-ul nostru: livrarea primului lot de autobuze electrice. Menționez cu această ocazie că sunt contractate și plasate pe linia de producție noi comenzi, cu termen de livrare până la finalul acestui an. Sunt proiecte ce se concentrează pe importanța modernizării mobilității urbane”, a subliniat Lucian Varga, CEO în cadrul ATP Group.
Informații detaliate despre caracteristicile tehnice ale autobuzului electric ATP Bus sunt disponibile la: http://www.atp-bus.com/.
Despre ATP Trucks Automobile
ATP Trucks Automobile, afacere cu capital 100% românesc, este cea mai tânără linie de business integrată în 2019 de ATP Group, specializată în producția de autovehicule de transport rutier și persoane.
ATP Group activează din 1995 în domeniul auto, ca furnizor de piese și accesorii auto, iar în prezent se poziționează ca integrator de produse și sisteme pentru mobilitatea persoanelor și mărfurilor. Cu o abordare orientată către inovație și sustenabilitate, Grupul și-a reașezat liniile de business, astfel că azi afacerile acestuia au focus pe ATP Trucks & Buses – producția de camioane și autobuze electrice, ATP Exodus – producător suprastructuri și semiremorci Stamer, Divizia Hefton – utilaje și echipamente de construcții, ATP Motors – dealership auto, reprezentanță autorizată pentru mărcile Mercedes-Benz, Mazda, Opel, Suzuki, MAN dar și distribuitorul produselor ATP Trucks și, implicit, a serviciilor post vânzare pentru acestea.
Recent Comments