Beauty Concept Clinic urcă în top 5 clinici de chirurgie estetică din România, la 3 ani de la înființare și în urma unei investiții de 1,2 milioane de euro
Posted on December 14, 2022 | By admin | Leave a response
- Beauty Concept Clinic are sedii în Cluj-Napoca și în București, unde peste 20 de medici și personal auxiliar realizează, lunar, 60 de intervenții chirurgicale și sute de intervenții non-chirurgicale
- Cele mai frecvente intervenții chirurgicale estetice realizate în România sunt augmentarea mamară, mastopexia și reducția mamară, urmate de liposucție
București, 13 decembrie 2022 – Beauty Concept Clinic urcă în top 5 clinici de chirurgie estetică din România, la doar 3 ani de la înființare și în urma unei investiții de 1,2 milioane de euro. Anul acesta, echipa medicală, formată din peste 20 de peroane – medici și personal auxiliar – a reușit dublarea numărului de intervenții, realizând lunar circa 60 de intervenții chirurgicale și câteva sute de intervenții non-chirurgicale.
Clinica este prezentă în Cluj-Napoca și București și oferă servicii premium de chirurgie estetică, servicii non-chirurgicale și anti-aging, folosind cele mai noi tehnologii și aparatură medicală de ultimă generație.
Investiția în Beauty Concept Clinic a fost făcută de Mihai Filip, fondator OVES Enterprise, împreună cu soția sa, Dr. Alexandra Filip, medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.
„Am lansat Beauty Concept Clinic din dorința de a le oferi pacienților un cadru medical profesional și empatic, cu specialiști care acționează cu succes în dubla lor calitate, de medici și consilieri, și a le facilita accesul la cele mai sigure tratamente și produse, cu rezultate vizibile în cel mai scurt timp, fără cicatrici și dureri”, spune Dr. Alexandra Filip, medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, și directorul medical al clinicii.
Beauty Concept Clinic a fost deschisă în 2020 și investiția de peste 1,2 milioane de euro a presupus achiziționarea și amenajarea spațiilor, achiziționarea aparaturii și a tuturor celor necesare autorizării de funcționare de la DSP și de la Colegiul Medicilor.
Anul acesta, investiția s-a ridicat la 200.000 de euro și a vizat achiziționarea de aparatură nouă, a unui ecograf și a unui aparat pentru liposucție asistată laser. În plus, clinica a investit foarte mult în training-uri, cursuri, participări la congrese pentru medicii parteneri, în demersul de a fi la curent cu cele mai noi proceduri medicale în domeniu.
Cele mai frecvente intervenții chirurgicale estetice preferate în România
Potrivit unei analize a Beauty Concept Clinic, cele mai frecvente intervenții chirurgicale estetice preferate în România sunt la nivelul sânilor: augmentare mamară, mastopexie și reducția mamară, pe locul doi aflându-se liposucția. Prețurile pentru o intervenție la nivelul sânilor variază între 4.500 și 9.000 de euro, în funcție de complexitate.
„Românii își doresc ca, în urma intervențiilor estetice, să obțină rezultate naturale, care nu le modifică fizionomia, dar prin care pot preveni și trata semnele de îmbătrânire.
România devine o piață interesantă din acest punct de vedere și business-ul clinicilor de chirurgie estetică va crește. Pacienții nu mai sunt interesați exclusiv de intervenții complexe. Încep să vină la noi oameni care își doresc un aspect îngrijit, o îmbunătățire a aspectului natural”, mai spune Dr. Alexandra Filip.
Pentru anul 2023, Beauty Concept Clinic are în vedere creșterea echipei de medici, cu accent pe diversificarea specializărilor. De asemenea, vizează achiziționarea de aparatură medicală inovativă, pentru a oferi clienților acces la servicii de top. Totodată, Beauty Concept Clinic va demara procesul pentru deschiderea unei noi clinici, mai mare și mai complexă și ia în calcul și deschiderea primului cabinet în afara țării.
Pentru mai mult informații despre tipurile de intervenții ce pot fi făcute la Beauty Concept Clinic, accesați https://beautyconcept.clinic/
Recent Comments