RAZER DĂ STARTUL UNEI NOI ERE A TEHNOLOGIEI HAPTICE OFERIND GRATUIT UNEALTA DE DESIGN ȘI SDK-UL INTERHAPTICS PENTRU STUDIOURI ȘI DEZVOLTATORI DE JOCURI
Posted on December 5, 2022 | By admin | Leave a response
BUCUREȘTI, 30 noiembrie 2022 – Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat că SDK-ul și uneltele de dezvoltare Interhaptics vor deveni disponibile în mod gratuit pentru studiourile și dezvoltatorii de jocuri, permițând astfel crearea de experiențe haptice captivante pentru jocurile disponibile pe mai mult de 3 milioane de dispozitive. La cinci luni după achiziția de către Razer, Interhaptics se întoarce cu o unealtă de dezvoltare regândită, noi caracteristici și suport pentru patru platforme de gaming.
Interhaptics a lansat Haptic Composer acum doi ani. Acum, unealta de design haptic este relansată nu doar cu caracteristicile sale exclusive, precum cele trei moduri de percepție haptică (Vibrații, Texturi și Rigiditate), ci și cu un nou UI, o bibliotecă de efecte haptice predefinite și suport pentru transformarea semnalului audio în efecte haptice. Astfel, dezvoltatorii pot extrage efecte haptice direct din semnalul audio și le pot personaliza folosind Haptic Composer.
Studiourile și dezvoltatorii de jocuri vor beneficia de ”early access” la aplicația Haptic Composer, dar și la SDK pentru a proiecta, testa și reda efecte haptice pentru controller-ul wireless DualSense™ al PlayStation®5* (feedback haptic și butoane adaptive de tip trigger), pentru controllerele Meta Quest, dar și pentru Unity Engine, rulat pe telefoanele inteligente cu iOS și Android. Astfel, dezvoltatorii pot crea experiențe haptice memorabile pentru jucători pe mai multe platforme prin importarea semnalului audio și ajustarea acestuia.
“Efectele haptice din jocuri îmbunătățesc experiența de joc, contribuind la atragerea și păstrarea utilizatorilor,” a declarat Eric Vezzoli, CEO-ul Interhaptics. “În momentul de față fiecare OEM are o metodă proprietară sau unică de a crea experiențe haptice pentru fiecare dispozitiv, iar procesul de portare a efectelor haptice între platforme este unul cât se poate de anevoios. Am rezolvat această problemă, iar împreună cu Razer putem oferi Haptic Composer și SDK-ul în mod gratuit tuturor studiourilor și dezvoltatorilor de jocuri. De abia așteptăm să vedem cum industria de jocuri video va continua să extindă granițele experienței de gaming în colaborare cu Interhaptics.”
Anul acesta Razer a achiziționat 100% din acțiunile Go Touch VR SAS, companie cunoscută sub denumirea Interhaptics, aceasta fiind cea mai avansată platformă de dezvoltare de experiențe haptice ce este destinată studiourilor dezvoltatoare de jocuri video. Fondată în 2017, misiunea Interhaptics este de a livra soluții haptice realistice și captivante pentru PC, console, mobile și dezvoltatori de XR. Astfel, dezvoltatorii beneficiază de o unealtă esențială care garantează calitate, timpi de dezvoltare reduși și suport de tip cross-platform.
Razer este mereu în avangarda tehnologică, dezvoltând produse inovatoare pentru a le oferi jucătorilor cele mai captivante experiențe. Prin Razer Nari Ultimate lansat în 2018, Razer a prezentat tehnologia proprietară HyperSense, demonstrând cum efectele haptice high-fidelity pot contribui semnificativ la o experiență captivantă de gaming. Tehnologia a fost reconfirmată recent de căștile Razer Kraken V3 HyperSense și Razer Kraken V3 Pro HyperSense.
Împreună cu Interhaptics, Razer continuă să extindă tehnologia HyperSense către mai multe produse, construind astfel un ecosistem haptic cross-platform împreună cu studiourile de jocuri.
Interhaptics SDK este disponibil în mod gratuit la adresa www.interhaptics.com.
Pentru mai multe informații despre Interhaptics vizitați pagina https://www.interhaptics.com/.
Pentru mai multe informații despre Razer vizitați pagina https://www.razer.com/.
Pentru mai multe detalii despre programul Razer #WinItYourWay vizitați această pagină.
IMAGINI LINK
* “PlayStation Family Mark”, “PlayStation”, “PS5 logo” și “DualSense” sunt mărci comerciale sau înregistrate ale Sony Interactive Entertainment Inc.
DESPRE INTERHAPTICS
Interhaptics a revoluționat piața haptică de la debutul său în 2020.
Interhaptics este singura platformă care le oferă creatorilor de jocuri uneltele pentru a proiecta efecte haptice HD pentru toate platformele de gaming în doar câteva secunde. În momentul de față, Interhaptics oferă suport cross-platform pentru efectele haptice pe PC, console, mobile și dispozitive XR. Misiunea Interhaptics este de a contribui la dezvoltarea unui ecosistem haptic scalabil prin standardizarea tehnologiei haptice, suport cross-technology și dezvoltare cross-platform.
DESPRE RAZER
Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.
Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.
Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.
Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.
Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).
Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.
Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.
Recent Comments