Planificarea vacanței perfecte cu bugetul ideal prin intermediul TripEconomy.com
Posted on September 12, 2017 | By admin | Leave a response
Chiar dacă abia am revenit din concediile de vară, acum este momentul ideal pentru căutarea ofertelor și obtinerea reducerilor la călătoriile pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Odată cu finalul anotimpului de vară, s-a terminat și perioada concediilor, iar majoritatea populației a revenit la serviciu și gândul nu ne mai stă neapărat la călătorii. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre vacanța de iarnă, despre petrecerea sărbătorilor precum Crăciunul și Revelionul, este întotdeauna bine să existe un „plan de bătaie” din timp.
Acum este perioada perfectă pentru a rezerva o camera de hotel, achiziționarea biletelor de avion, planificarea itinerariilor. Informarea în legătură cu alte detalii specifice locației de destinație, precum obiectivele turistice, transportul în comun, închirierile de autovehicule pentru circulat, atmosfera generală a locurilor și cultura este și ea importantă.
Cu toate că, în ceea ce privește oferta, Eurostat estimează că puțin peste 570 de mii de unități de cazare turistică au fost active în UE-28 în 2014 și că, împreună, acestea au asigurat aproape 31 de milioane de locuri de cazare, se întâmplă deseori să nu găsim, efectiv, cazare.
Rezervări, recenzii şi sfaturi despre hoteluri, resorturi, închirieri case de vacanţă, pachete de calătorie – toate acestea şi multe altele sunt disponibile prin intermediul TripEconomy.com.
Aplicație web a cărui scop principal este furnizarea celor mai bune prețuri, TripEconomy.com adună informații de la toți partenerii, giganți în lumea serviciilor hoteliere, și afișează tarifele disponibile pentru camerele de care dispun hotelurile care te interesează, astfel încât să poți alege varianta perfectă pentru atât pentru „mofturi”, cât și pentru bugetul aferent.
Fie că este vorba despre o destinație autohtonă, o destinație de ski „à la carte” în Alpi sau o plajă exotică în Fiji, departe de zăpezi și ger, unitățile de cazare sunt listate pe TripEconomy.com, cu posibilitatea de a fi filtrate în funcție de numărul de stele și de facilitățile hotelului ori ale camerelor. Recenziile pot ajuta de asemenea în luarea unei decizii când se rezervă o cameră.
În ceea ce privește bilete de avion, este bine știut faptul că, atunci când acestea sunt achiziționate cu puțin timp înainte de plecarea propriu-zisă către destinație, cu atât sunt mai scumpe. Conform unor studii efectuate în anul precedent (2016), momentul optim pentru achiziționarea biletelor de avion pentru a „prinde” prețul cel mai mic este cu 50-60 de zile înainte de plecare. Așadar, dacă petrecerea vacanței de Crăciun implică un zbor cu avionul, rezervarea biletelor poate fi făcută chiar în perioada imediat următoare, în lunile septembrie – octombrie.
TripEconomy.com furnizează, în parteneriat cu peste 700 de linii aeriene, toate prețurile disponibile pentru zborurile ce prezintă interes pentru utilizator, astfel încât acesta să poate alege ceea ce i se potrivește, în funcție de nevoi și de buget. Spre exemplu, pentru o vacanță romantică la Paris, cu plecare cu 2 zile înainte de ajunul Crăciunului și întoarcere după Revelion, biletele de avion pornesc de la 600 lei / persoană.
TripEconomy.com furnizează, de asemenea, informații despre închirieri auto. Astfel, dacă turistul decide să se deplaseze cu mașina în țara/orașul de destinație în vacanța sa, poate folosi TripEconomy.com pentru a afla detalii despre mașinile disponibile de închiriat, costul închierii acestora, serviciile și taxele incluse în pachet ș.a.m.d. Este dispoibilă, de asemenea, și posibilitate rezervării mașinii direct din browser-ul web.
Sunt consolidate și oferte la croaziere, inclusiv oferte speciale și oferte last-minute. Pentru idei de vacanțe și sfaturi în legătură cu orice destinație, blogul TripEconomy este, de asemenea, la dispoziția utilizatorului.
Recent Comments