Proiectul de Lege 5G, dezbătut în regim de urgență în Senat
Posted on June 4, 2021 | By admin | Leave a response
Proiectul de lege 5G ce vizează adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G se află în proces de dezbatere în regim de urgență în cadrul Senatului, iar o decizie finală asupra acestuia va fi luată, cel mai probabil, până la sfârșitul lunii iunie, înainte de vacanță parlamentară.
În spațiul public, sunt vehiculate în continuare aspecte neconforme ale proiectului de lege 5G de către operatorii telecom și specialiștii în industrie, ce trebuie luate în calcul de decidenții politici. Unul dintre cele mai importante aspecte este cel legat de nerespectarea obligațiilor ce îi revin României la nivel european, respectiv omiterea notificării în prealabil a Comisiei Europene cu privire la proiectul de lege 5G, în conformitate cu procedura TRIS din Directiva UE 2015/1535. Directiva prevede că orice proiect de lege tehnic sau care are implicații asupra economiei și dezvoltării unui stat membru trebuie să fie notificat către DG Grow. Această abatere procedurală a României poate face ca legea să nu fie în vigoare, chiar dacă a fost adoptată în Parlament.
Adoptarea proiectului de lege 5G în forma sa actuală propusă de Guvern și lipsa prevederii criteriilor tehnice ar putea avea consecințe negative asupra dezvoltării industriei de telecomunicații din România în următorii ani. Conform reprezentanților din industrie, dacă legea va intra în vigoare în forma actuală, iar companiile chineze vor fi excluse, operatorii și consumatorii români vor suferi pierderi economice de 9,35 miliarde de euro, iar rețeaua operatorilor de telefonie mobilă va fi instabilă cel puțin timp de 2-3 ani. Această excludere va însemna pentru operatori obligația de a înlocui un număr mare de echipamente deja existente, iar acest aspect va duce la reducerea semnificativă a veniturilor operatorilor și la creșterea costurilor ce vor fi resimțite de utilizatorii finali. Așadar, prin intermediul legii, ar trebui să fie certificate produsele și echipamentele necesare pentru implementarea rețeleor 5G în România (și nu furnizorul) și ar trebui să fie susținută dezvoltarea industriei telecom din România în următorii ani.
Un exemplu de urmat pentru România este cel al Germaniei, stat care a a adoptat recent legea 5G după mai bine de 4 luni de dezbateri cu reprezentanții industriei telecom și după un proces de adoptare transparent, obiectiv și nediscriminatoriu. Legea include numeroase criterii tehnice ce vin în sprijinul implementării optime a rețelelor 5G în Germania și susțin dezvoltarea pieței locale de telecomunicații. Așadar, legislația din Germania a devenit mai strictă în materie de securitate 5G și nu exclude în mod explicit anumiți producători.
Proiectul de lege referitor la infrastructurile informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G în România a fost adoptat în urmă cu două săptămâni de către camera inferioară a Parlamentului în forma inițiată de către Guvern, iar în prezent se află la Senat pentru dezbatere și vot final.
Recent Comments