Viva H1003 LTE PRO/1 o nouă tabletă Allview, special concepută pentru școala online

Allview își extinde portofoliul de tablete și lansează un nou model, Viva H1003 LTE PRO/1. Acest dispozitiv răspunde cu ușurință nevoilor actuale identificate la nivel național și permite desfășurarea în bune condiții a procesului educațional. Tableta Viva H1003 LTE PRO/1 dispune de un display generos de 10,1″, conectivitate 4G, sistem de operare Android™ 10, un procesor Octa Core și o baterie de 6000mAh, transformând-o astfel într-un instrument de lucru, de învățare sau de relaxare ideal pentru o zi plină de activități. Tableta se remarcă printr-un design subțire și este însoțită de o husă de tip Book cover, pentru un plus de rezistență în utilizare.Viva H1003 LTE PRO-1 - semiprofil cu tableta2

 „Anul acesta ne-am văzut obligați să trecem într-o nouă etapă de dezvoltare a societății – digitalizarea, o etapă amânată de mulți ani. Pandemia ne-a adus multe provocări și astfel, a fost necesară o adaptare în masă: guvern, ministere, societăți private, sistem educațional. Compania Allview își dorește să vină în sprijinul utilizatorilor de tehnologie din România și datorită consecvenței pe piața IT&C, inclusiv pe categoria de tablete, avem avantajul de a putea răspunde cerințelor existente și de a ne diversifica portofoliul de produse într-un mod rapid.” a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Viva H1003 LTE PRO/1 – răspunsul optim la nevoile sistemului educațional

Cel mai nou model de tabletă din portofoliul companiei brașovene întrunește toate condițiile pentru a crea premisele necesare desfășurării activităților didactice, stabilitate de Autoritatea pentru Digitalizarea României, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării conform OUG 144/24.08.2020 și Fondurile Europene POC (Axa prioritară 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă).Viva H1003 LTE PRO-1

Conectivitate 4G pentru ca utilizatorii să poată beneficia de conectivitate mobilă oriunde, cu ajutorul unei cartele de Internet. Pentru și mai multă flexibilitate, tableta Viva H1003 LTE PRO/1 dispune de:  2 porturi USB 2.0 Type C, un cititor de carduri microSD, o mufă pentru căști.

Performanță optimă datorată procesorului Octa Core cu frecvență de până la 2,3 GHz, susținut de memoria RAM de 3 GB și spațiu de stocare de 32 GB, ce poate fi extins cu ușurință până la 128 GB cu ajutorul unui card microSD.

Compatibilitate cu cele mai utilizate platforme de comunicare: Zoom, Google Classroom, Google Meet, ce permit desfășurarea cursurilor online. Camera principală de 5MP și camera frontală pot fi utilizate în apeluri video prin aplicații dedicate, asigurând libertatea de a interacționa live de oriunde.

Display-ul generos TFT IPS de 10.1”, cu rezoluție de 1280×800 pixeli HD, touchscreen capacitiv și multitouch, oferă unghiuri largi de vizualizare și redă imagini în culori naturale și contraste optime.

Autonomia extinsă a bateriei, de 6000mAh, asigură posibilitatea utilizării îndelungate, de până la 800 de minute.

Husă de tip Book cover ce îi conferă protecție desăvârșită și un plus de rezistență în cazul căzăturilor accidentale, făcând-o ușor de utilizat în orice context.

Preț și disponibilitate

Tableta Viva H1003 LTE PRO/1 este disponibilă la prețul recomandat de 1099 lei, iar în perioada campaniei Black November va putea fi achiziționată la doar 899 lei. Mai multe informații despre aceasta găsiți pe: https://www.allview.ro/viva-h1003lte-pro-1.html

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, în anul 2011, primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. În 2017 Allview a dezvoltat primul smartphone cu asistent vocal în limba română – AVI, iar la finalul lui 2018 a fost semnat contractul cu Google™ pentru comercializarea Smart TV-urilor cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat. Brandul Allview este prezent pe piața IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia. Viziunea Allview este de a oferi tehnologii avansate și accesibile, sub un brand române

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *