Cumpărături online de Ziua Copilului: achiziții de jocuri și jucării de peste 1.000.000 lei prin platforma easySales, valoare cu 8,9% mai mare decât anul trecut
Posted on June 5, 2025 | By admin | Leave a response

- Valoarea medie a comenzii a fost, anul acesta, de 156,7 lei, redusă față de nivelul de 181,8 lei din 2024
București, 5 iunie 2025– De Ziua Copilului, românii au cheltuit peste 1.000.000 de lei pe jocuri și jucării, potrivit datelor înregistrate în platforma SaaS de automatizare a activităților de eCommerce easySales în intervalul 25 mai – 1 iunie.
„Observăm, anul acesta, o evoluție pozitivă ca valoare absolută a sumei alocate pentru cadouri, ca nivel al cheltuielilor înregistrate prin platforma noastră, o creștere generală a numărului de comenzi plasate, dar și o reducere, în medie, a valorii coșului dedicat jocurilor și jucăriilor”, declară Ciprian Cazacu, CEO și cofondator easySales.
Suma totală alocată cadourilor din categoria Jocuri și Jucării a depășit cu 8,9% nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului 2024.
Valoarea medie a comenzii a fost, anul acesta, de 156,7 lei, redusă față de nivelul de 181,8 lei din 2024. În schimb, părinții, rudele și prietenii celor mici au plasat cu 26,4% mai multe comenzi, comparativ cu începutul verii anului trecut.
easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor, traducere automată.
Printre inovațiile care stau la baza evoluției easySales se numără și soluții avansate de automatizare, concepute să eficientizeze gestionarea operațiunilor eCommerce. Un exemplu concret este capacitatea platformei de a automatiza printarea documentelor necesare comenzilor, cum ar fi facturile și AWB-urile, ce permite utilizatorilor să imprime automat documentele comenzilor, direct din interfața easySales. Utilizatorii pot integra acest pas în propriile procese de automatizare personalizate, simplificând procesul de gestiune a comenzilor și minimizând riscul de eroare umană.
Soluția easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Automation Award în luna Octombrie 2021 și, în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate și extinderii start-up-urilor cu potențial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluții de automatizare. Recent, evoluția easySales a fost recunoscută prin distincția Gold Award în cadrul finalei InnovX Scale Up Accelerator. Mai multe informații sunt disponibile pe www.easy-sales.com pe facebook și linkedin.
Recent Comments