Allview Auto vă invită în perioada 01-06 Octombrie la Salonul Auto București
Posted on September 30, 2024 | By admin | Leave a response
Brașov, 30 Septembrie 2024 Allview Auto, divizia de mobilitate electrică a grupului Visual Fan, are plăcerea de a vă invita să ne vizitați la Salonul Auto București, desfășurat în perioada 1-6 octombrie 2024, la Romexpo, Standul B2-20.
Cu ocazia acestui prestigios eveniment, Allview Auto va prezenta CityZEN, prima mașină 100% electrică a brandului Allview, care poate fi condusă începând cu vârsta de 16 ani. Allview CityZEN a fost lansată la finalul anului 2023 și a atins deja obiectivul de vânzări pe anul 2024, în doar primele șase luni, devenind un reper pentru mobilitatea urbană eco-friendly. Modelul Allview CityZEN prezintă avantajul unui consum redus de energie, de aproximativ 8 kW/100km, ceea ce îl plasează în topul celor mai economice autovehicule din piață.
Echipa Allview Auto a pregătit și o ofertă exclusivă, dedicată vizitatorilor standului, care pot beneficia de un voucher de 200 Euro. Acesta poate fi utilizat la achiziția de dotări opționale. Prețul modelului Allview CityZEN pornește de la 8760 euro, TVA inclus, prin Programul Rabla Plus. În funcție de versiunea dorită, clienții pot alege dintre următoarele dotări:
– airbag șofer
– aer condiționat
– închidere centralizată cu telecomandă pe cheie
– centru de infotainment cu două ecrane de 10.25”
– comenzi pe volan (audio, volum, butoane preluare / închidere apel)
– oglinzi retrovizoare electrice
– închiderea și deschiderea geamurilor din telecomandă
– baterie de capacitate extinsă, ce oferă o autonomie de până la 220 km în oraș
– sistem camere de asistență la parcare cu vizualizare 360°
– senzori parcare față și spate
– gamă variată de culori: Pure White, Cyan Breeze, Seren Grey, Pink Blossom sau Mystic Black.
– jante aluminiu.
Vă așteptăm cu entuziasm!
###
Despre Visual Fan
Visual Fan S.A., compania românească care deține brandul Allview (simbol bursier ALW), este un jucător de referință în industria tehnologică, cu peste 20 de ani de experiență în dezvoltarea de dispozitive mobile inteligente, Smart Home, laptopuri, tablete și televizoare smart. Fondată în 2002 la Brașov, compania s-a impus prin lansarea unor soluții inovatoare care fac tehnologia accesibilă publicului larg. Printre realizările notabile se numără:
- 2016: lansarea celui mai avansat sistem Smart Home din România;
- 2017: crearea primului asistent vocal în limba română, AVI;
- 2019: încheierea unui parteneriat direct cu Google pentru Android TV™;
- 2020: primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED;
- 2023: upgrade-ul aplicației Allview AVI GPT, prin integrarea unui model avansat de limbaj natural, susținut de inteligența artificială (AI).
În 2022, Visual Fan a lansat conceptul Green by Allview, o strategie de diversificare a portofoliului, care vizează un viitor sustenabil prin trei divizii principale: ERA Health, Solar Energy și Allview Auto. Acest concept inovator integrează toate aspectele vieții moderne – de la sănătatea personală și locuințe sustenabile, până la mobilitate.
Aplicația Allview ERA Health, dezvoltată in-house de echipa R&D Allview, în colaborare cu specialiști în nutriție, medici diabetologi și cercetători ai Universității Transilvania din Brașov, educă utilizatorii în adoptarea unui stil de viață sănătos și sustenabil. Aplicația nu doar că optimizează comportamentele alimentare, dar contribuie la reducerea risipei alimentare și a amprentei de carbon, susținând astfel, o calitate superioară a vieții.
Divizia Allview Solar Energy a debutat în 2022 cu soluții solare pentru locuințe sustenabile, consolidându-se în 2023 prin atragerea de specialiști în sectorul industrial și fiind recunoscută în 2024 pentru sistemele industriale cu puteri instalate de 1-5 MW.
Divizia Auto a demarat cu modelul Skywell ET5, care reprezintă o nouă viziune asupra mobilității viitorului. În decembrie 2023, a fost lansat Allview CityZEN, model 100% electric. Acesta a depășit deja estimările de vânzări pentru 2024 în primele trei trimestre, fiind destinat și tinerilor de la vârsta de 16 ani.
Aceste inițiative subliniază angajamentul companiei față de inovație, sustenabilitate și îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor.
Recent Comments