Galaxy AI vine pe noul Galaxy Watch pentru o monitorizare a sănătății mai motivantă și personalizată
Posted on June 3, 2024 | By admin | Leave a response
București, România – 3 iunie 2024 – La începutul acestui an, Samsung a inaugurat noua eră a AI-ului pe smartphone, odată cu lansarea seriei Galaxy S24, și s-a angajat să introducă Galaxy AI pe o gamă mai largă de dispozitive. Fidelă acestei promisiuni, Samsung aduce acum Galaxy AI și pe Galaxy Watch, îmbunătățind caracteristicile sale populare de sănătate. Îmbinând puternicul AI integrat pe dispozitive cu aplicația Samsung Health, Samsung este pe cale de a crea unele dintre cele mai sigure și personalizate experiențe de sănătate de până acum.
Inteligență avansată pentru analize mai cuprinzătoare și un plus de motivație
Samsung și-a propus să ofere o experiență avansată de sănătate și wellness, utilizând informații semnificative și acționabile pentru a ajuta utilizatorii să înțeleagă mai bine propriile tipare de sănătate. Acum, îmbinând Galaxy AI cu Samsung Health, noile funcții de sănătate le vor oferi perspective mai cuprinzătoare asupra sănătății, precum și încurajări motivaționale pentru a-și îmbunătăți starea de bine zilnică. Cu Energy Score, aceștia pot obține o înțelegere mai bună a stării lor zilnice printr-o analiză integrată a metricilor de sănătate personală, precum timpul de somn, consistența timpului mediu de somn, consistența orelor de culcare și trezire, activitatea din ziua anterioară, ritmul cardiac în timpul somnului și variabilitatea ritmului cardiac, pentru a-i ajuta să facă față mai bine întregii zile. În plus, Wellness Tips îi ajută să-și atingă obiectivele personale de sănătate, oferind perspective, sfaturi motivaționale și îndrumări bazate pe obiectivul specific pe care își doresc să-l atingă.
Precizie și acuratețe mai mare
Metricile de sănătate precise și cuprinzătoare sunt fundamentale pentru a oferi cele mai bune experiențe inteligente de sănătate. Algoritmii de sănătate îmbunătățiți și instrumentele avansate de monitorizare vor oferi perspective mai holistice, personalizate și acționabile atunci când sunt îmbinate cu AI. Și, pentru că o sănătate bună începe cu un somn odihnitor, Samsung îmbunătățește algoritmul AI pentru somn, oferind informații suplimentare detaliate despre calitatea somnului. Indicatorii de somn adăugați recent pentru Sleep Insights oferă utilizatorilor o analiză mai aprofundată și precisă a calității somnului, astfel încât aceștia să poată înțelege mai bine tiparele de somn și să își construiască obiceiuri mai sănătoase. Acești indicatori adăugați includ mișcările din timpul somnului, latența somnului, ritmul cardiac și rata respiratorie în timpul somnului, în plus față de metricile deja existente, precum orele de sforăit, nivelul de oxigen din sânge și ciclul de somn.
Noile caracteristici de fitness oferă măsurători inteligente și fără efort ale capacității fizice pentru un antrenament mai personalizat, acestea fiind în mod obișnuit furnizate de echipamente extrem de avansate. În plus față de cele cinci niveluri ca intensitate de alergare ale Personalized Health Rate Zone, noile metrici detaliate Aerobic Threshold (AT) / Anaerobic Threshold (AnT) Heart Rate Zone susțin o alergare eficientă, analizând rapid performanța. De asemenea, cicliștii pot calcula cu ușurință metricile Functional Threshold Power (FTP) în doar 10 minute și se pot antrena ca adevărați profesioniști folosind un index de putere personalizat bazat pe analiza datelor AI pentru a maximiza performanța. Instrumentele de monitorizare a fitness-ului îi ajută pe utilizatori, de asemenea, să își urmărească antrenamentele și progresul cu o mai mare ușurință. Cu noul Workout Routine, utilizatorii pot îmbina diverse exerciții pentru un antrenament personalizat și pot trece la următorul exercițiu fără a se opri. De asemenea, aceștia pot rămâne motivați și își pot urmări progresul atunci când aleargă sau pedalează folosind Race, care compară performanța actuală cu cea anterioară pe aceleași rute.
„Extinzând puterea Galaxy AI în întregul nostru ecosistem, ne propunem să deschidem noi posibilități cu experiențe optimizate și conectate, care oferă utilizatorilor o personalizare și inteligență mai mare. Introducerea Galaxy AI pe Galaxy Watch este doar începutul acestui proces și abia așteptăm să prezentăm și mai multe integrări în întregul nostru portofoliu Galaxy foarte curând”, a declarat Junho Park, VP and Head of the Galaxy Ecosystem Product Planning Team, MX Business, Samsung Electronics.
Aceste noi funcții vor fi disponibile pe următoarea gamă Galaxy Watch prin intermediul One UI 6 Watch, care va fi disponibil mai târziu în acest an. Un număr limitat de utilizatori Galaxy Watch vor avea acces mai devreme la programul beta începând din iunie. Acesta este doar un mic exemplu din ceea ce am pregătit pentru utilizatorii noștri și abia așteptăm să arătăm întreaga putere a Galaxy AI atunci când va fi integrată cu upgrade-urile hardware avansate care vor veni pe noua serie Galaxy Watch. Rămâi cu ochii pe noi pentru mai multe informații.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformative. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și soluțiilor de memorie, Sistem LSI, producției de semiconductori și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fluentă prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru ultimele știri, vizitați Samsung Newsroom la adresa news.samsung.com/ro.
Recent Comments