La început de an școlar, Asociația Zi de Bine amenajează un laborator de fizică și chimie pentru elevi și profesori
Posted on September 7, 2023 | By admin | Leave a response
Proiectul “Chimia Binelui” se va desfășura în comuna Curcani, județul Călărași
București, 7 septembrie 2023: La început de an școlar, Asociația Zi de Bine amenajează în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Curcani, județul Călărași, un laborator de științe, Laboratorul va avea și rolul de hub educațional și de creativitate pentru elevi și profesori. Proiectul “Chimia Binelui” a apărut în contextul în care cele mai recente note de la Evaluarea Națională arată că lipsa accesului la educație de calitate în mediul rural, s-a agravat în ultimii ani. Patru din zece elevi din mediul rural nu au promovat școala, obținând sub nota 5, numărul fiind în creștere cu 10% față de anul trecut. În plus, aproape 20% dintre elevii care au intrat în școala primară acum nouă ani, nu au mai ajuns să susțină Evaluarea Națională.
„Proiectul <<Chimia Binelui>> pornește de la nevoia de a aduce educația la nivelul și cu metodele anilor pe care-i trăim. Chimia și fizica sunt nu doar teorie ci și creativitate, experiență la firul ierbii. Nu doar formule ci și substanțe care se combină sub ochii noștri, procese pe care le înțelegem pe măsură ce le experimentăm. Profesorii au șansa de a împărtăși practic cunoștințele și de a-i atrage pe copii spre știință. Prin intermediul acestui proiect, ne propunem să contribuim la îmbunătățirea calității educației și la reducerea decalajului dintre mediul urban și cel rural.”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
Proiectul va fi susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.
Călărași este al doilea județ cu cele mai slabe performanțe la Evaluarea Națională, însă tot aici, începând din anul școlar 2021-2022, timp de patru ani, Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Curcani, are statut de școală-pilot, fiind prima instituție de învățământ din mediul rural care accesează Ordinul de Ministru al Educației nr. 5161/2021. Concret, întreg procesul de predare-învățare pentru clasa a V-a a fost personalizat, începând cu modificarea curriculumului școlar. Transformarea de conținut a provocat echipa școlii să regândească complet modul în care lucrează.
Primul pas a constat în folosirea unor instrumente digitale moderne, astfel, profesorii nu mai intră în clasă cu un catalog clasic, ci cu o tabletă, telefon sau laptop. Implementarea unui catalog electronic oferă părinților oportunitatea de a afla în timp real cum performează copilul său. Astfel, primesc automat notificări pe telefon, oriunde s-ar afla, dacă elevul este absent la o anumită oră, dacă a fost notat și care este acea notă.
În plus, s-a renunțat la teze, acestea au fost înlocuite cu un portofoliu semestrial în variantă digitală, sub formă de prezentări CapCut, video-uri scurte sau postere.
Totodată, majoritatea profesorilor și-au schimbat stilul de predat și mai important de atât, atunci când un copil nu are tema făcută, de exemplu, profesorii iau în considerare și faptul că poate elevul nu a înțeles ceva sau poate că i s-a întâmplat ceva acasă.
„Prin acest laborator aducem știința și experimentul la vârful degetelor unor copii care până acum experimentau lucrul în grădină, alături de părinți. Aici, știința va coborî din cărți și se va așterne pe masa de experimente astfel încât să poată fi atinsă! Și copiii din mediul rural au nevoie să înțeleagă știința făcând, prin experiment! Ei acasă, în curte, folosesc, inconștient, principiile fizicii fără să realizeze acest lucru. Hai cu experimentarea! Gata cu toceala!” a declarat Viforel Dorobanțu, Directorul Școlii Gimnaziale, Nr. 1, din comuna Curcani, jud. Călărași.
Rezultatele au arătat că această abordare este una de succes, în doi ani, rata absenteismului a scăzut de la 40% la 10% și se menține. De asemenea, a scăzut procentul de corigenți la matematică, limba română, fizică, chimie și limbi străine, de la 30% la 15%. Mai mult decât atât, Viforel Dorobanțu, directorul școlii, a primit și premiul pentru “Directorul Anului 2022 pentru Inovare”, în cadrul Galei Premiilor AVE.
Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.
Despre Asociația Zi de BINE
Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.
Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.
Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.
Recent Comments