Annie Leibovitz va prelua curând rolul de Artist in Residence al IKEA
Posted on January 26, 2023 | By admin | Leave a response
Cea mai faimoasă artistă din domeniul fotografiei la momentul actual va prezenta cum arată căminele noastre prin ochiul camerei ei, ca parte a Raportului global IKEA privind viața acasă.
Annie Leibovitz, la momentul de față cea mai cunoscută artistă din domeniul fotografiei, va prelua curând rolul de Artist in Residence al IKEA, iar în câteva săptămâni va începe să lucreze la o serie de fotografii menite să arate viața oamenilor obișnuiți în interiorul căminelor acestora. Colaborarea vine în completarea Raportului anual tradițional IKEA privind viața acasă, raport recent realizat la nivelul a 37 de țări, inclusiv România. În timpul cercetării, peste 37.000 de persoane au fost intervievate, iar rezultatele dezvăluie ce înseamnă „acasă” pentru oamenii de pretutindeni. Rezultatele cercetării vor servi drept sursă de inspirație pentru celebra artistă, astfel încât ea să poată documenta viața de acasă a oamenilor, așa cum este ea, prin ochiul aparatului ei de fotografiat.
De altfel, Leibovitz este recunoscută pentru abilitatea sa de a surprinde viețile interioare și momentele cele mai intime ale multor oameni faimoși, lucrările ei forând în adâncimile experiențelor umane universale, ceea ce face această colaborare să fie ideală pentru proiectul nostru privind viața acasă.
„Acasă a fost mereu un aspect important în lucrările mele”, a explicat Leibovitz. „Am fotografiat oameni în căminele lor de la începutul carierei mele. Este o modalitate prin care pot înțelege cine este acea persoană. Sfatul pe care îl ofer tinerilor fotografi este să facă poze familiilor lor. Este unul dintre cele mai bune moduri de a porni la drum în acest domeniu. Sunt entuziasmată de colaborarea cu IKEA din 2023,“ a conchis ea.
Raportul IKEA privind viața acasă este cel mai amplu raport anual de acest fel din lume, oferind o perspectivă unică asupra a cum trăiesc și ce simt oamenii într-o anumită perioadă. Când vine vorba de România, raportul a dezvăluit că economia națională, bugetul gospodăriei și impactul schimbărilor climatice reprezintă trei dintre cele mai mari griji ale oamenilor pentru mai bine de două treimi dintre cetățeni. Pe lângă aceste griji, la nivel global, cercetările au arătat faptul că mai mulți oameni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la schimbările climatice.
Studiul a arătat că 66% din respondenții din România simt că locul unde trăiesc reflectă cine sunt ei. Printre elementele pe care oamenii le consideră importante pentru a simți că personalitatea lor se oglindește în căminul lor, mai bine de jumătate au menționat acele lucruri pe care le-au făcut cu mâna lor (56%) și lucrurile pe care le-au cumpărat ei înșiși (55%), în timp ce 38% din ei au spus că o importanță deosebită o are spațiul dedicat nevoilor și intereselor lor.
Printre cele mai mari frustrări ale cetățenilor din România, potrivit chestionarului, este lipsa unui spațiu exterior. Pe lângă acest aspect, lipsa generală a spațiului și posesia de prea multe lucruri care nu au un loc dedicat depozitării lor reprezintă surse adiționale de frustrare. În timp ce 87% din oameni spun că este important să simtă bucurie atunci când sunt acasă, este îngrijorător faptul că doar 58% o simt. Mai mult, 60% din oameni consideră că media nu reflectă în mod frecvent modul în care trăiesc ei acasă.
Nivelul de siguranță resimțit de oameni în căminele lor este reflectat de faptul că aproximativ 18% din oameni au pretins în ultimul an că au planuri pentru că au preferat mai degrabă să stea în casă – un procent ceva mai mic decât media globală de 23%. De asemenea, doar pentru 5% din rezidenții români contează ce cred alți oameni despre cum își trăiesc ei viața acasă – pentru restul, acest aspect nu contează.
Din multitudinea de rezultate la nivel global, este interesant de menționat faptul că plantele și animalele devin „membri” tot mai importanți ai gospodăriei (13% din respondenți au spus că vorbesc cu plantele lor de interior). În mare, cam 4 din 10 oameni se raportează în mod pozitiv la căminul lor, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent.
Recent Comments