Rezultatele primului Green Friday, demersul sustenabil Sezamo
Posted on November 23, 2022 | By admin | Leave a response
BUCUREȘTI, România, 23 noiembrie 2022
Peste 50.000 km parcurși, mai mult de 6.5 tone CO2 salvate, în jur de 46.000 de ore economisite de clienți: așa se traduce, pe scurt, Green Friday Sezamo. Campania s-a desfășurat în perioada 08 – 20 noiembrie și a avut ca scop evitarea risipei alimentare. Inițiativa Sezamo a pus accentul pe sustenabilitate, zero waste și reduceri cuprinse între 20% și 90% pentru produsele din categoria Save the food și de până la 40% pentru categoriile de tip supermarket.
În perioada Green Friday Sezamo, produsul vedetă a fost reprezentat de afine. Ele s-au aflat în topul produselor comandate, precum și în topul celor mai cumpărate fructe. Pe lângă afine, pe locuri fruntașe s-au aflat și bananele și clementinele, iar fructele alături de legume, au fost, per ansamblu, categoria din care s-au plasat cele mai multe comenzi. Leguma vedetă a campaniei, așa cum a reieșit din comenzile primite de Sezamo, a fost ceapa verde. Cel mai cumpărat produs din categoria carne a fost pieptul de pui dezosat, iar din categoria nealimentare, produsele cumpărate de cei mai mulți clienți au fost hârtia de copt și pasta de dinți. La mare căutare au fost și produsele plant-based, înlocuitoare pentru mezeluri și lactate, unul din patru coșuri incluzând cel puțin un produs de acest gen.
Cele mai căutate produse în bara de search au fost guma de mestecat și bananele, iar cele mai amuzante căutări din bara de search au fost „vopsea scame”, destinația turistică Thailanda și simptome ale virozelor respiratorii de sezon, precum tusea. Cele mai multe comenzi au fost plasate de către femei, mai exact 66% dintre comenzi.
Șoferii mașinilor electrice Sezamo au străbătut în această perioadă 50.414 km, evitând consumul a peste 6.5 tone CO2, iar clienții au economisit un număr de 46.200 de ore, care altfel ar fi fost petrecute la supermarketuri sau pe drum către magazine.
Cea mai mare comandă înregistrată pe site a fost de 4.300 de lei, iar cel mai mare discount oferit a fost de 90% pentru anumite produse din categoria Save the Food.
„Green Friday Sezamo a apărut din dorința noastră de a oferi o alternativă la accentuarea risipei alimentare și a obiceiurilor nesănătoase de consum, care, de obicei, sunt accentuate în perioade de reduceri. Astfel, ne-am orientat atenția către o zonă importantă pentru noi, iar cele mai consistente reduceri au fost din zona de sustenabilitate – categoriile Save the Food, Plant based și ECO” , a spus Michael Kaiser, CCO Sezamo România.
Într-o lume în care risipa alimentară se află la cote maxime, Sezamo și-a continuat lupta pentru sustenabilitate și zero waste, luptă care face parte din ADN-ul brandului, prin care compania își concentrează toate inițiativele în jurul a patru caracteristici cheie – Economic, Ecologic, Electric și Eficient.
Despre Sezamo
Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată.
Fiind o companie de tehnologie, Sezamo este o companie data-driven. Deținând operațiunile end-to-end, inclusiv toată tehnologia din interior, clienților li se oferă o experiență superioară de cumpărături, livrarea celor mai proaspete alimente de la fermieri și artizani locali, precum și o selecție largă de supermarketuri sau produse sub propria etichetă. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 500 de milioane EUR în 2021.
Recent Comments