România, premiată la UEFA Grow Awards pentru proiectul SuporteRO
Posted on December 9, 2021 | By admin | Leave a response
- Proiectul SuporteRO, dezvoltat de FRF împreună cu sponsorul principal PENNY, a câștigat la categoria „Parteneriate comerciale” a UEFA Grow Awards. Este pentru prima dată când România câștigă premiul cel mare la o categorie UEFA Grow Awards.
- Dezvoltarea brandului SuporteRO, dedicat susținătorilor fotbalului românesc, marchează reușita celui mai mare proiect de licențiere din sportul românesc, totul într-o perioadă în care pandemia COVID-19 a afectat competițiile sportive.
- Lansarea mascotei RONNY completează proiectul câștigător SuporteRO, din dorința de a le dedica experiențe inedite tuturor susținătorilor fotbalului românesc, pe lângă produsele speciale.
Excelența în afara terenului a fost sărbătorită săptămâna trecută, cu Premiile UEFA Grow, care recunosc, începând din anul 2015, realizările asociațiilor naționale de fotbal în opt domenii de dezvoltare strategică. Premiile UEFA Grow răsplătesc cele mai de succes inițiative și modele de bune practici ale unora dintre cele 55 de asociații membre UEFA, pentru a asigura maximizarea întregului potențial pe teren și în afara terenului.
Ceremonia de premiere de anul acesta s-a desfășurat online în contextul pandemiei COVID-19 și a fost transmisă live, gazdele ceremoniei fiind legende în lumea fotbalului, Luis Figo și Nadine Kessler.
În cadrul evenimentului, România, prin intermediul proiectului SuporteRO dezvoltat de PENNY în parteneriat cu FRF, a câștigat premiul cel mare la categoria „Parteneriate comerciale”. În cadrul categoriei, au mai fost nominalizate ca finaliste federațiile din Norvegia și Finlanda.
„Ne bucurăm de faptul că UEFA a apreciat proiectul pe care l-am dezvoltat împreună cu PENNY, cel mai important partener comercial din istoria FRF. Prin brandul SuporteRO suntem mai aproape de fanii fotbalului din România, reușind în același timp ca prin veniturile obținute să contribuim la dezvoltarea acestui sport”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.
„Este o mândrie câștigarea unui premiu important marca UEFA GROW AWARDS, mai ales în contextul în care competiția din acest an a fost acerbă prin participarea unui număr record de proiecte concurente! E o dovadă că proiectele de sponsorship din fotbalul românesc au un real potențial de scalabilitate și generare de rezultate win-win. Mulțumim echipei PENNY pentru susținere!” a declarat Cosmin Găbrian, director comercial FRF.
FRF s-a înscris în competiția UEFA cu cel mai important parteneriat comercial din istoria fotbalului românesc. Acesta are la bază o idee inovativă, transformând partenerul de retail, PENNY, în sponsorul principal si reușind să creeze un nou brand de produse destinate fanilor de fotbal sub egida Echipei Naționale de Fotbal.
„Suntem onorați să primim recunoașterea UEFA alături de Federația Română de Fotbal. Împreună am creat un parteneriat puternic ce are în prim-plan SuporteRO, prima și singura marcă proprie dedicată suporterilor. Ne vom implica în continuare în dezvoltarea fotbalului românesc, iar această performanță internațională cu siguranță ne va ajuta. Mulțumim echipelor implicate, titlul acesta este o recompensă binemeritată și o confirmare că fotbalul ne unește”, a punctat Daniel Gross, CEO PENNY România
Într-un an dificil pentru fanii fotbalului românesc (ca și pentru toți iubitorii de sporturi), PENNY a decis să se implice și mai mult în susținerea celui mai apreciat sport din România, prin lansarea primei game de produse dedicate suporterilor adevărați.
Proiectul SuporteRO, lansat în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, s-a conturat natural și într-un timp record a fost dezvoltată mai mult decât o marcă proprie. Dincolo de designul ambalajelor, identitatea vizuală și o viziune de marketing adusă la viață cu succes în piața de retail, au fost dezvoltate de la zero și rețete care să satisfacă gusturile variate ale consumatorilor, precum și experiențe menite să transmită sentimentul și convingerea că fotbalul ne unește.
Proiectul a fost pe deplin completat prin sosirea în echipă a unui veritabil suporter care îmbină forța, inteligența, curajul, pasiunea și devotamentul pentru fotbal – mascota Ciobănesc Carpatin al cărei nume RONNY a fost ales de iubitorii fotbalului românesc în cadrul unui concurs național.
Lansarea mascotei are la bază platforma de comunicare „Fotbalul ne unește”, care marchează șase ani de continuitate și dedicare PENNY pentru cel mai iubit sport din România, fotbalul. Produsele din această gamă vor ajunge la 70 de sortimente până la finalul anului și vor acoperi diverse categorii: de la băuturi nealcoolice (ape cu vitamine, băuturi izotonice, băutură energizantă), o mare varietate de snackuri, accesorii pentru fani, produse pentru petreceri în aer liber, până la echipamente sportive.
Întregul demers SuporteRO a fost susținut și printr-o campanie publicitară puternică, iar rezultatele obținute în TV, online sau pe rețelele sociale au fost remarcabile, ca și feedback-ul primit din partea consumatorilor.
Premiul UEFA Grow vine nu numai ca o recunoaștere din partea iubitorilor fotbalului românesc care au primit cu entuziasm gama de produse SuporteRO, cât și ca o certitudine că acolo unde există pasiune, există și rezultate, astfel că proiectul SuporteRO se bucură de câștigarea acestui mare premiu la mai puțin de un an de la lansare.
Despre PENNY
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 288 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 5.500 de angajați.
Contact presă
Irina Butnaru, Corporate Communications Manager, PENNY, presa@penny.ro
Recent Comments