„BUCURESTIUL ARE NEVOIE DE UN PARTENERIAT INTRE AUTORITATEA PUBLICA SI DEZVOLTATORII IMOBILIARI” a declarat Primarul General Nicusor Dan, in cadrul intalnirii cu cei mai mari investitori imobiliari din Bucuresti
Posted on December 8, 2021 | By admin | Leave a response
8.12.2021, BUCURESTI – La initiativa BUCHAREST REAL ESTATE CLUB, reprezentantii mediului de afaceri imobiliar – unele dintre cele mai mari companii active pe piata, cu portofolii de investitii cumulate de peste 10 miliarde de euro in Romania – au participat azi la intalnirea consultativa cu tema “Agenda imobiliara si de infrastructura a Bucurestiului in 2022”, cu Primarul General Nicusor Dan si reprezentantii Primariei Municipiului Bucuresti.
Principalele subiecte discutate au fost viziunea privind dezvoltarea urbanistica sustenabila a Bucurestiului, implicit a marilor proiecte imobiliare in urmatorii ani si necesitatea identificarii de solutii comune si fezabile intre administratia centrala si investitori, pentru o dezvoltare coerenta a orasului si asigurarea unui cadru legislativ si decizional predictibil pentru mediul de business.
„Bucurestiul are nevoie de o dezvoltare care sa satisfaca interesul public si care sa se realizeze pe principiile stiintifice ale planificarii urbane. Pentru asta, este nevoie de un parteneriat intre autoritatea publica si dezvoltatorii imobiliari si de o autoritate publica puternica, care sa stie sa impuna marilor dezvoltari elemente de interes public, de la infrastructura de transport, scolara sau medicala pana la spatii publice de calitate”, a declarat Primarul General Nicusor Dan, in cadrul intalnirii.
Conform unei analize realizate anul acesta de BUCHAREST REAL ESTATE CLUB, in Bucuresti sunt in lucru proiecte de peste 3,5 mld. EUR, aflate in diverse stadii, cu termene de livrare pana in 2023. Valoarea cuprinde investitiile in marile proiecte de regenerare urbana, care readuc in circuitul public foste platforme industriale abandonate in zone centrale ale orasului, in noi cladiri de birouri, adaptate din punct de vedere al tehnologiilor smart folosite noilor conditii de igiena si sanatate, in ansambluri rezidentiale moderne, care definesc noi standarde de locuire in Bucuresti, in noi scheme de retail si huburi logistice din proximitatea Bucurestiului, precum si in proiecte de infrastructura. Doar pe segmentul rezidential, dezvoltatorii au in curs de derulare investitii de 1 miliard de euro in proiecte de locuinte midlle & upper class.
Bucurestiul atrage in continuare cel mai mare volum de investitii din Romania, segmentul imobiliar fiind un contributor masiv la cresterea atractivitatii investitionale a Capitalei. Pentru continuarea consultarilor si identificarii celor mai sustenabile solutii, care sa continue sa mentina Bucurestiul atractiv pe harta investitiilor, o noua intalnire de lucru va avea loc la inceputul anului urmator intre reprezentantii mediului de business si Primarul General Nicusor Dan si reprezentantii PMB.
BUCHAREST REAL ESTATE CLUB (BREC) este principala platforma de promovare a pietei locale de real – estate, atat pe plan intern cat si pe pietele internationale. Misiunea principala BREC este imbunatatirea imaginii pietei imobiliare si dezvoltarea de programe care sa contribuie la dezvoltarea potentialului pietei si cresterea volumului de investitii straine in sectorul imobiliar din Romania. Companiile membre si partenere BREC sunt investitori majori, locali si internationali, in economia Romaniei, activi pe segmentele proiectelor de regenerare urbana, cladirilor de birouri, parcurilor logistice si industriale, parcurilor de retail, rezidential, cu portoflii locale cumulate de peste 10 miliarde EUR.
Recent Comments