Microsoft anunță un nou plan prin care va reduce la zero emisiile de carbon până în 2030

București, 17 ianuarie 2020 — Microsoft Corp. a anunțat ieri un nou plan și o misiune ambițioasă de reducere și înlăturare a amprentei de carbon la nivelul companiei. Până în 2030, Microsoft își ia angajamentul de a reduce la zero emisiile de carbon, urmând ca până în 2050 să elimine din mediul înconjurător tot carbonul pe care compania l-a emis fie direct, fie prin consum electric, de când a fost înființată în anul 1975.

În cadrul unui eveniment din campusul Redmond, directorul executiv al Microsoft, Satya Nadella, președintele Brad Smith, directorul financiar Amy Hood și directorul de mediu Lucas Joppa, au anunțat noile obiective ale companiei împreună cu planul detaliat pentru reducerea la zero a emisiilor de carbon.

Societatea va trebui să ajungă la zero emisii de carbon, iar noi, cei care avem posibilitatea să grăbim acest proces și să avansăm în această direcție, ar trebui să acționăm. De aceea, ne propunem acest obiectiv ambițios și anunțăm un nou plan de reducere, și în final de eliminare, a amprentei de carbon a Microsoft”, a declarat președintele Microsoft, Brad Smith. „Până în 2030, Microsoft va reduce la zero emisiile de carbon, iar până în 2050 va elimina din mediul înconjurător tot carbonul pe care compania l-a emis fie direct, fie prin consum electric, din momentul înființării în anul 1975.

Mai multe informații despre acest obiectiv îndrăzneț al companiei și planul detaliat de eliminare a amprentei sale de carbon pot fi accesate în articolul oficial publicat pe blogul Microsoft: https://blogs.microsoft.com/?p=52558785.

Compania a anunțat un program prin care se impun schimbări majore pentru reducerea emisiilor de carbon, cu mai mult de jumătate până în 2030, atât în ceea ce privește emisiile directe, cât și întregul lanț valoric și de aprovizionare. Acest plan include reducerea până la zero a emisiilor directe, dar și a celor legate de consumul electric, până la jumătatea acestui deceniu. A fost anunțată și o nouă inițiativă de utilizare a tehnologiei Microsoft pentru a ajuta furnizorii și clienții din întreaga lume să-și reducă propriile amprente de carbon, și un nou fond în valoare de 1 miliard de dolari dedicat inovației climatice, pentru a accelera dezvoltarea globală a tehnologiilor de reducere, captare și eliminare a carbonului. Începând cu anul viitor, reducerea emisiilor de carbon va deveni un aspect evident al proceselor de achiziții pentru lanțul de aprovizionare al companiei. Un nou Raport anual privind sustenabilitatea mediului va detalia impactul Microsoft în materie de emisii de carbon și procesul de reducere a carbonului. De asemenea, Microsoft își va folosi influența și puterea de promovare pentru a sprijini politica publică în favoarea accelerării oportunităților de reducere și eliminare a emisiilor de carbon.

Mai multe informații pot fi accesate în pagina Microsoft dedicată acestui subiect: https://news.microsoft.com/climate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *