AOC și MMD continuă să se poziționeze pe primul loc pe piața monitoarelor din România
Posted on June 22, 2018 | By admin | Leave a response
AOC ocupă locul doi pe piața monitoarelor din România, în timp ce Philips se poziționează pe a treia poziție. Împreună, cele două mărci continuă să ocupe prima poziție, atât în România cât și în Europa.
București, 22 iunie 2018 – Conform ultimelor cifre oferite de firma de analiză Context, piața europeană a monitoarelor a crescut în primul trimestru al anului 2018, din ianuarie până în aprilie, cu 8% față de anul trecut. Potrivit Context, ecranele de dimensiuni mari (între 24,5 și 35 de inchi) și tehnologiile inovative au contribuit la această creștere, în timp ce cota de piață a monitoarelor mai mici de 23-24 de inchi a continuat să scadă. Zonele de creștere considerabilă au inclus și monitoare cu rezoluții QHD și UHD. AOC și MMD, partener licențiat Philips, au avut o creștere dublă față de cifra europeană, adică 16% față de anul trecut. Cele două branduri se poziționează pe primul loc datorită cotelor de piață combinate, AOC reușind să înregistreze o creștere a volumului cu 28% față de primul trimestru din 2017.
AOC și MMD în România
În România, în comparație cu primul trimestru al anului 2017, AOC și-a mărit cota de piață cu 7%, ajungând la 15%, și a reușit să-și asigure locul doi pe piață în primul trimestru din 2018. Creșterea vânzărilor de monitoare AOC s-a dublat în aceeași perioadă, ceea ce reprezintă o creștere de aproape zece ori față de creșterea totală a pieței de 14%. În spatele AOC se află Philips pe un solid loc 3. Împreună, cele două branduri ocupă prima poziție în ceea ce privește cota de piață din România.
„În România, ocupăm o poziție foarte puternică pe piața monitoarelor cu ambele mărci și continuăm să ne păstrăm primul loc, la fel ca în ultimii 6 ani. Monitoarele AOC de 24 de inchi cu 3 laturi fără ramă și cele Philips de 40+ inchi au reprezentat produsele care au atras atenția clienților din România”, a declarat Cristian Bucur, Director de vânzări AOC și MMD România.
AOC și MMD în Europa
AOC și MMD, partener licențiat al monitoarelor Philips, au înregistrat o creștere a volumului cu 16% față de primul trimestru din 2017. AOC a înregistrat o creștere semnificativă și a doua cea mai mare creștere a vânzărilor în ultimul trimestru, cu 28%, ceea ce reprezintă o cifră mai mult decât triplă față de creșterea pieței monitoarelor la nivel european.
În segmentul monitoarelor de 31,5 inchi, AOC a înregistrat o creștere a cotei de piață de la 0% la 27,3% într-un singur an (primul trimestru al anului 2017 față de primul trimestru al anului 2018) devenind liderul acestui segment. AOC este, de asemenea, liderul de piață în segmentul monitoarelor cu dimensiuni de 35 de inchi, având o cotă de piață de 30,9% în primul trimestru al anului 2018. În categoria monitoarelor cu dimensiuni mai mari, Philips domină în ceea ce privește display-urile de 40 și 43 de inchi, cu o cotă de piață de 36,9%, respectiv 40,8%.
Creșterea monitoarelor AOC și Philips continuă datorită soluțiilor ecologice și inovative ale Philips precum: PowerSensor, care detectează absența utilizatorului și reduce luminozitatea cu 80%, camera web care funcționează pe sistem pop-up și poate fi ascunsă pentru o securitate sporită sau stația de andocare USB-C care sporește productivitatea și funcționalitatea. Succesul AOC se datorează, în principal, monitoarelor din gama de gaming, incluzând monitoarele ultra-competitive de 240 Hz și cele ultra-wide de 35 de inchi.
AOC și Philips au împreună 15% din cota de piață în Europa și se clasează pe prima poziție în primul trimestru al anului 2018. Din cele 22 de țări / regiuni din Europa, cele două branduri, împreună, ocupă prima poziție în piețele din 11 țări / regiuni, și locul secund în 6 alte țări / regiuni.
„Noi, cei de la AOC și MMD, am lucrat la tot mai multe caracteristici inovatoare în diverse domenii precum design, calitatea imaginii, ergonomie sau protecția mediului înconjurător. Aceste inovații au ajutat la creșterea volumului, iar noi continuăm să ne mărim prezența pe piață în fiecare trimestru”, a declarat Stefan Sommer, Director de Marketing și Business Management pe Europa.
Recent Comments