Konica Minolta și-a propus ca, până în 2050, energia utilizată în activitățile proprii să fie 100% din surse regenerabile
Posted on January 17, 2023 | By admin | Leave a response
București, România, 17 Ianuarie 2023
Recunoscută drept lider global în combaterea schimbărilor climatice, Konica Minolta, listată printre cele 283 de companii sustenabile la nivel Mondial, a fost onorată cu distincția de lider global în Climate A List, de către CDP (fost Carbon Disclosure Project). CDP este o organizație non-profit angajată în activități pentru realizarea unei economii durabile. Este pentru a șaptea oară când Konica Minolta este plasată pe lista Climate A și pentru a treia oară consecutiv, din 2020.
Lista Climate A
Climate A List este compusă din companii care au fost recunoscute ca lideri mondiali în ceea ce privește obiectivele stabilite și acțiunile întreprinse în vederea combaterii schimbărilor climatice. Din cele peste 18.700 de companii din întreaga lume, care au participat la sondajul CDP, doar 283 dintre acestea (dintre care 74 sunt companii din Japonia) au fost incluse pe lista Climate A, în 2022. Această integrare este o recunoaștere a eforturilor organizațiilor identificate de a reduce emisiile CO2, de a atenua schimbările climatice și de a contribui la un mediu economic cu emisii scăzute de carbon.
Reducerea emisiilor de CO2
Poziționarea Konica Minolta pe lista Climate A este rezultatul mai multor activități și obiective durabile pe care compania le-a atins și le implementează constant.
De exemplu, compania și-a stabilit obiectivul de a reduce cu 60% emisiile de CO2 în dezvoltarea de produse, vânzări și servicii, precum și în ceea ce privește utilizarea produselor până în 2030 – pornind de la nivelul anului 2005 (în 2017, aceste obiective au fost aprobate de Science Based Target Initiative (SBTi)). Scopul Konica Minolta este aproape atins, în 2019 fiind deja confirmate reduceri de 52%.
Pentru a atinge aceste obiective, compania a dezvoltat tehnologii de producție care necesită un consum mai mic de energie, achiziționează energie electrică din surse regenerabile și promovează trecerea la operațiuni comerciale ce presupun consum redus de hârtie.
Accelerarea trecerii la energie regenerabilă
Konica Minolta și-a propus ca, până în 2050, energia utilizată în activitățile proprii să fie 100% din surse regenerabile. Prin urmare, în 2019, Konica Minolta s-a alăturat RE100, o inițiativă globală care reunește companiile implicate să utilizeze în întregime energie regenerabilă pentru propriile operațiuni. Începând cu țările și regiunile în care energia electrică din surse regenerabile este relativ răspândită, Konica Minolta și-a revizuit contractele de achiziție a energiei și a trecut la surse regenerabile acolo unde este posibil:
- Cele două fabrici de producție a dispozitivelor MFP și PP din China utilizează 100% energie electrică din surse regenerabile.
- Două fabrici de producție a tonerului au atins obiectivul de utilizare 100% a energiei regenerabile în anul fiscal 2021. Cele două fabrici – Konica Minolta Supplies Manufacturing U.S.A., Inc. și Konica Minolta Supplies Manufacturing France S.A.S. – dețin deja și certificatul verde pentru energia electrică pe care o utilizează.
- Noua fabrică a Konica Minolta – Mechatronics Co., Ltd. – finalizată în 2021, în prefectura Aichi din Japonia, utilizează aproximativ 11% din electricitatea necesară activităților sale din energia solară.
- Sediul central European al Konica Minolta și alte 10 subsidiare utilizează energie verde în procent de 100% sau aproape de acesta (Austria, Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, Lituania, Țările de Jos, Norvegia, Spania și Suedia).
- Konica Minolta Business Solutions U.S.A., Inc., își acoperă tot consumul de electricitate cu energie regenerabilă furnizată de panouri solare și alte diverse surse, cum ar fi biomasa, energia geotermală, hidroenergia și energia eoliană. Compania americană de vânzări a Konica Minolta s-a alăturat, în mai 2022, programului Green Power Partnership inițiat de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).
Referință: evaluare de către părți externe
Konica Minolta este inclusă, în prezent, pe lista indicilor ESG la nivel Mondial și se află pe primul loc, după cum se arată mai jos:
FTSE4Good Index Series (UK) | Inclusă pe lista indicilor încă din 2003 |
FTSE Blossom Japan Index (UK) | Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017 |
FTSE Blossom Japan Sector Relative Index(UK) | Inclusă chiar de la înființarea sa, în 2022 |
MSCI Japan ESG Select Leaders Index (USA) | Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017 |
MSCI Japan Empowering Women Index (USA) | Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017 |
Dow Jones Sustainability Index (USA) | Asia Pacific Index (DJSI Asia Pacific): Inclusă consecutiv încă de la înființare, în 2009 |
S&P/JPX Carbon Efficient Index (USA, Japan) | Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2018 |
S&P Global (USA) | Inclusă în SAM Sustainability Award consecutive, încă din 2013 (De patru ori ca Gold și de cinci ori ca Silver) |
Corporate Knights (Canada) | Clasată printre cele mai sustenabile 100 de corporații din lume (2011, 2019 – 2022) |
ISS-oekom (Germany) | A menținut cel mai înalt statut (Prime Status) încă din 2011 |
CDP (UK) | Inclusă pe lista Climate A (2013-2014, 2016-2017, 2020-2022) |
Despre CDP
CDP (fost Carbon Disclosure Project) este o organizație internațională non-profit, care ajută companiile, orașele, statele și regiunile să-și dezvăluie impactul asupra mediului. Fondată în anul 2000 și colaborând cu peste 680 de instituții financiare cu active de peste 130 de trilioane de dolari, CDP a fost pionier în utilizarea piețelor de capital și a achizițiilor corporative pentru a motiva companiile să-și dezvăluie impactul asupra mediului înconjurător, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, să protejeze resursele de apă și pădurile. Aproape 20.000 de organizații din întreaga lume au furnizat date prin intermediul CDP în 2022, printre acestea fiind incluse peste 18.700 de companii care valorează jumătate din capitalizarea pieței globale și peste 1.100 de orașe, state și regiuni. Complet aliniat la TCFD, CDP deține cea mai mare bază de date de mediu din lume, iar scorurile CDP sunt utilizate pe scară largă pentru a conduce deciziile de investiții și achiziții către o economie cu zero emisii de carbon, durabilă și rezistentă. CDP este membru fondator al Science Based Targets initiative, We Mean Business Coalition, The Investor Agenda și Net Zero Asset Managers initiative.
Despre Konica Minolta Business Solutions România
Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.
Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2021 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, imprimante și sisteme de tipar digital profesional și industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.
Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.
Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.
Recent Comments