Beneficiile Inteligenței Artificiale în Transformarea Managementului Muncii

Work Evolution Summit 2024: Instrumente și practici pentru a lucra eficient în fiecare echipă

 

 București, 11 septembrie 2024: Life in Codes, partener certificat Atlassian și una dintre cele mai cunoscute companii de software, organizează Work Evolution Summit 2024, cea mai amplă conferință din România dedicată produselor Atlassian și modului în care acestea pot transforma colaborarea și eficiența echipelor. Evenimentul va avea loc între 25-26 septembrie la The Vila, în București și va reuni experți din diverse domenii pentru a discuta despre viitorul muncii, impactul tehnologiei și rolul inteligenței artificiale (AI) în redefinirea modului în care lucrăm.

Alexandru Luchian Constantinescu, CEO Life in Codes, declară: „Adoptarea tool-urilor bazate pe inteligența artificială nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru companiile care doresc să rămână competitive în piață. La Work Evolution Summit 2024, vom explora cum aceste tehnologii pot revoluționa procesele de lucru și cum pot fi integrate eficient pentru a maximiza productivitatea și inovația.”

Workshopurile practice, susținute de experți Atlassian și distribuitori de extensii Atlassian, vor demonstra cum aceste produse pot fi adaptate nevoilor specifice ale diferitelor echipe. De asemenea, în cadrul sesiunilor demonstrative  vor fi explorate moduri în care inteligența artificială poate automatiza sarcinile repetitive și analiza volume mari de date, facilitând adoptarea deciziilor rapid și eficient.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul Global McKinsey, sectorul financiar și cel tehnologic sunt cele mai avansate în adoptarea Inteligenței Artificiale în procesele de lucru, cu 50% dintre companii utilizând AI la scară largă. Până în 2030, se estimează că 70% dintre companii vor adopta cel puțin un tip de tehnologie AI, indicând o transformare profundă a modului în care organizațiile își desfășoară activitatea și interacționează cu clienții.

În acest context, produsele Atlassian devin esențiale pentru optimizarea fluxurilor de lucru și creșterea eficienței echipelor. Peste 83% dintre companiile din topul Fortune 500 folosesc Jira pentru implementarea metodologiilor agile și gestionarea eficientă a proiectelor. În România, companii din domenii diverse – financiar, marketing, retail, healthcare, asigurări, HR și telecomunicații – aleg să implementeze aceste soluții pentru a automatiza procesele și a îmbunătăți colaborarea în echipe.

Work Evolution Summit va oferi participanților oportunitatea de a explora în detaliu modul în care produsele Atlassian, precum Jira, Confluence și Trello, pot fi utilizate pentru a crea fluxuri de lucru mai eficiente și mai colaborative. Evenimentul va include prezentări susținute de lideri din tehnologie și business, precum Marian Andrei (Jurnalist Tech, iLikeIT) și Cosmin Curticăpean (CEO iFactor și Vicepresedinte Tech Angels), care vor împărtăși insight-uri valoroase din experiența lor profesională.

Un moment important al evenimentului va fi prezentarea lui Alex Niță, Solutions Engineer la Atlassian, care va detalia impactul produselor Atlassian în optimizarea fluxurilor de lucru. De asemenea, vor fi prezentate studii de caz ale unor companii de succes precum Fan Courier și UiPath, care vor demonstra  cum utilizează instrumente Atlassian și practici agile pentru a rămâne competitive și inovatoare.

Work Evolution Summit se va desfășura între 25-26 septembrie la The Vila, București, și se adresează liderilor din tehnologie și business – CEO, CIO, CTO, directori de IT și Project Manageri –, care doresc să descopere cum AI poate transforma procesele de lucru și cum deciziile bazate pe date precise pot crește productivitatea. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de networking și o petrecere exclusivă pentru participanți.

***

Despre Life in Codes

Life in Codes oferă companiilor consultanță, implementare și mentenanță pentru produsele Atlassian și extensiile lor. Acestea sunt destinate tuturor echipelor și au ca scop îmbunătățirea colaborării între echipe, managementul proiectelor, serviciilor și activităților, și o mai bună interacțiune cu clienții.  Experiența vastă de a lucra atât cu echipe de experți în IT, cât și cu echipe non-tehnice a permis Life in Codes să colaboreze cu firme importante din sectorul public și privat.

Cu peste 10 ani de experiență și 18 certificări Atlassian, compania a gestionat cu succes peste 4.000 de cereri de la clienți și a implementat mai mult de 15.000 de linii de cod în scripturi de automatizare și integrări personalizate. Life in Codes activează pe piața din România din 2013, iar în Estonia compania este prezentă din 2020 și deține un portofoliu vast și diversificat de clienți, incluzând companii de top din industrii precum financiar, marketing, retail, healthcare, asigurări, HR și telecomunicații.

Echipa Life in Codes este compusă din 15 profesioniști, care își desfășoară activitatea remote din Anglia, Franța, Belgia, Croația, Estonia, Lituania și România, flexibilitatea fiind elementul care a permis companiei diversificarea portofoliului de clienți. În prezent, printre clienții Life in Codes se numără:  Swift, Comisia Europeană, DHL, Libra Internet Bank, Orange, Fan Courier, Salt Bank, Softbinator și AdoreMe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *