HiCare pentru utilizatorii Huawei

Huawei HiCare

Smartphone-urile devin din ce în ce mai performante odată cu trecerea timpului: acestea sunt concepute să înlocuiască cât mai multe dispozitive, oferind prin caracteristicile și serviciile complete, o experiență nouă și inovatoare. Smartphone-ul a devenit astfel unul din cele mai bune playere de muzică, câteodată înlocuiește și televizorul, și aproape întotdeauna reușește cu brio să înlocuiască camerele foto și video. Cu toate acestea, ar fi ideal, ca fiecare device să fie însoțit de o listă cu sugestii și instrucțiuni utile, cu niște pași simpli de urmat, pe care utilizatorii să o poată înțelege și aplica pe smartphone-ul performant pe care îl poartă în buzunar zilnic. Iar această idee a fost transformată în realitate deja de către Huawei, prin intermediul aplicației prestabilite HiCare, disponibilă pe smartphone-urile Huawei, dându-le posibilitatea utilizatorilor să își cunoască device-urile la fel de bine ca un profesionist.

Secțiunea Sfaturi de utilizare

Aplicația HiCare este împărțită în mai multe categorii. Una dintre cele mai interesante este secțiunea de sfaturi și tips-uri utile, care le permite utilizatorilor să descopere ușor funcțiile telefonului lor. Sfaturile din secțiunea dedicată se adresează atât utilizatorilor profesioniști, cunoscătorii în materie de smartphone-uri, cât și celor mai puțin cunoscători în domeniul tehnologiei “smart”, iar acest lucru se datorează explicațiilor extrem de clare prin care este prezentată fiecare funcție, completate de grafice și iconograme sugestive. Printre lucrurile pe care le pot afla utilizatorii din această secțiune se numără sfaturile despre utilizarea modului de fotografiere Pro, scanarea unei cărți de vizită sau a unui act, sau realizarea unui scurt video folosind fotografiile pe care aceștia le au deja în galeria telefonului. Unele instrucțiuni se referă chiar la modul în care îți poți securiza informațiile importante. Secțiunea Sfaturi de Utilizare te va ajuta, de exemplu, să înveți cum să oprești permanent funcția de Photo location, ca să te poți bucura de și mai multă protecție a datelor tale.

Sectiunea Trobleshooting

Troubleshooting-ul este o secțiune care le permite utilizatorilor să rezolve toate situațiile neplăcute care intervin în ceea ce privește experiența de utilizare. Prin intermediul acestei secțiuni, aceștia vor învăța cum trebuie să procedeze dacă ecranul telefonului se sparge sau dacă ia contact cu lichide, precum și ce trebuie să facă dacă întâmpină probleme atunci când doresc să se conecteze la o rețea wireless sau posibilele cauze care duc la descărcarea mai rapidă a bateriei.

Secțiunea Servicii rapide (Quick services)

Secțiunea Servicii rapide este o altă parte importantă a aplicației HiCare, prin intermediul căreia utilizatorii pot iniția o conversație pe chat disponibilă pentru suport din partea echipei Huawei, formată din personal specializat, gata să răspundă oricărei solicitări. Astfel, utilizatorii pot verifica singuri dacă fiecare componentă din care este alcătuit smartphone-ul lor Huawei funcționează corespunzător. Mai mult, aplicația poate testa performanțele traficului de date și ale senzorilor, în doar câteva secunde, poate oferi sugestii pentru a găsi cel mai apropiat Huawei Service Center de locația utilizatorului sau le permite utilizatorilor să apeleze direct linia de consultanță TelVerde Huawei.

Secțiunea FAQ

Un alt beneficiu al aplicației HiCare este secțiunea de întrebări și răspunsuri, care include cele mai populare întrebări primite până în acest moment de la utilizatori, precum și răspunsurile la acestea. Aceste cunoștințe pot ajuta utilizatorii să învețe cum să evite pierderea de date importante, cum să afișeze o fotografie din smartphone pe TV sau cum pot utiliza funcția Light Painting. Datorită aplicației HiCare utilizatorii scapă de procesul dificil de-a citi manualul de instrucțiuni sau de apelarea unui prieten guru în tehnologie când întâmpină o situație pe care nu știu cum să o gestioneze.

Secțiunea Phone Manager

O funcție utilă, adițională aplicației HiCare, este secțiunea Phone Manager, cu ajutorul căreia utilizatorii pot șterge toate fișierele care nu mai sunt necesare din memorie, pot scana telefonul de viruși și pot verifica ce cantitate de date au folosit recent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *